Atelierul "Antropologia spațiilor virtuale"( Agora 10) , 22 mai 2019, orele 17-20, Craiova.



Miercuri, 22 mai, de la ora 17:00, CCSDD (Facultatea de Științe Sociale a UCV), Antropo-Lit (Facultatea de Litere a UCV)și Asociația Ax în colaborare cu TRADEM vă invită la cel de-al zecelea atelier dedicat tradiţiilor. Întâlnirea va avea loc în incinta Casei de Cultură Traian Demetrescu, Str. Traian Demetrescu nr. 31. Atelierul va cuprinde, după cum ne-am obișnuit, trei părţi. În prima parte, antropologul Nicu Panea, prof. univ. dr. al Facultăţii de Litere din Craiova şi prorector al Universităţii din Craiova, va susţine comunicarea Antropologia spaţiilor virtuale. În acord cu activitatea sa ştiinţifică şi publicistică, Nicu Panea abordează, din perspectiva avangardei metodologiei postmodernismului antropologic, temele lumii contemporane, printre care cea care face obiectul atelierului nostru, tema legată de mutaţiile socio-culturale produse de lumile virtuale.
Nicolae Panea (n. 1961) este profesor de antropologie culturală şi prorector la Universitatea din Craiova (România). A urmat Cursuri de specializare în antropologia tradiţiilor la Universitatea din Bordeaux III, unde a obţinut diploma de master cu teza Le rituel funéraire chez les Roumains (1992), şi la Muzeul de Arte şi Tradiţii Populare din Paris. Printr-un angajament epistemologic şi teoretic ancorat atât în noile tendinţe din antropologia europeană, cât şi în cele din etnologia şi antropologia nord-americană, Nicolae Panea propune noi metode şi modele de cartografiere a tranziţiilor şi transformărilor culturale contemporane şi de adecvare a discursului antropologic la fluxurile culturale tradiţionale, moderne şi postmoderne. A publicat, în acest sens, 10 cărţi de autor, fiind coautor la altele 4, peste 100 de articole şi studii în volume colective, reviste de specialitate, din ţară şi străinătate, de cultură sau din circuitul academic, participând la peste 20 de conferinţe internaţionale. Cele mai reprezentative dintre cărţile sale sunt: Orașul subtil (Editura Etnologica, București, 2013) – carte căreia i s-au decernat Premiul „Simion Florea Marian“ în domeniul etnografiei şi folclorului, oferit de Academia Română, 2013, şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova; Antropologie culturală americană. O introducere (Craiova, Editura Universitaria, 2012); Zeii de asfalt. Antropologie a urbanului (Bucureşti, Cartea Românească, 2001), Zulnia zâmbea – antropologie culturală şi literatură (1997). Gramatica funerarului a apărut în limba română în anul 2003 (Craiova, Scrisul Românesc), iar în 2014 a fost tradusă în limba italiană, la Edizzioni dell’Orso, sub titlul Verso la terra senza dolore. Forme e strutture dell rito funebre nella cultura popolare romena şi în 2017 în limba rusă, Kunstkamera, Sankt Peterburg, 2017.
Partea a doua a atelierului este dedicată unui recital de improvizaţii la pian susținut de Lucian Suchici. În cea de-a treia parte a întâlnirii, participanţii pot intra în dialog cu Nicu Panea, pe tema propusă la atelier.
Din bibliografia atelierului:
Digital anthropology, edited by Heather A. Horst and Daniel Miller, Bloomsbury Academic, London, New York, 2013
Marc Auge, Non-Lieux, Paris, Seuil, 1992
Francesco Remotti, L'ossessione identitaria, Roma, Laterza, 2010.
Nicolae Panea, Orașul subtil, Editura Etnologica, București, 2013.
Nicolae Panea, Zeii de asfalt. Antropologie a urbanului (Bucureşti, Cartea Românească, 2001)
Gabriel Troc, Postmodernismul în antropologia culturala, Iași, Polirom, 2006