Atelierul "Tradiţia și și calea spre o nouă muzică"( Agora 9) , 17 aprilie 2019, orele 17-20, Craiova.




CCSDD (Facultatea de Științe Sociale a UCV), Antropo-Lit (Facultatea de Litere a UCV) și Asociația Ax, în colaborare cu TRADEM organizează miercuri, 17 aprilie 2019, orele 17.00, în incinta Casei de Cultură Traian Demetrescu, Str. Traian Demetrescu nr. 31, Craiova, Dolj, atelierul „Tradiția și calea spre o nouă muzică. ”


Cel de-al nouălea atelier din seria dedicată Tradiţiilor îl va avea ca invitat pe muzicianul Mircea Suchici. Profesor, dirijor, compozitor și violoncelist al Filarmonicii Oltenia, Mircea Suchici are o experiență de peste 40 de ani în activitatea artistică, o bună parte a acestor ani fiind dedicată vieții culturale craiovene.

“Mircea Suchici a început studiul violoncelului la Târgu Jiu, cu doamna prof. Maria Racoţi. A absolvit Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” din Bucureşti la clasa prof. Ion Urcan şi cursurile Conservatorului “George Enescu” din Iaşi, la clasa prof. Reinhold Scheeser. În perioada studenţiei, a participat la Festivalul Internaţional de la Bayreuth, urmând cursurile de orchestră ale maestrului Erich Bergel; de asemenea, a absolvit cursurile de stilistică dirijorală ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa prof. Cristian Brâncuşi. În anul 1996, a obţinut Premiul I pentru muzică uşoară (secţia instrumentală) – Râmnicu Vâlcea şi Premiul al II-lea – violoncel (muzică clasică), la Festivalul Naţional de Interpretare. Instrumentist de valoare, cu o bogată experienţă profesională, Mircea Suchici şi-a adus contribuţia, ca violoncelist, la înfiinţarea Filarmonicilor „Marea Neagră“ din Constanţa (1979) şi „Ion Dumitrescu“ din Râmnicu Vâlcea (1995), precum şi la înființarea și afirmarea Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, al cărei dirijor este şi în prezent. A susţinut recitaluri la Ploieşti, Iaşi, Bucureşti (Sala “Dalles”, Muzeul Literaturii Române), Râmnicu Vâlcea, Craiova, Târgu Jiu, fiind în paralel solicitat să participe la numeroase turnee peste hotare ale filarmonicilor din ţară (Bacău, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti). În cadrul Filarmonicii “Oltenia”, Mircea Suchici deţine statutul de solist instrumentist – partida de violoncel. Deopotrivă artist instrumentist, dirijor și compozitor, Mircea Suchici reprezintă tipul artistului versatil, care, în aproape 40 de ani de carieră în slujba muzicii explorează constant și continuu subtilitățile artei sunetelor.” ( Petre Cichirdan)


Bibliografie:
Anton Webern, Calea spre muzica nouă, Editura Muzicală, Bucureşti, 1988.
R.I. Gruber, Istoria Muzicii Universale, Editura Muzicala, București, 1963.
Theodor W. Adorno, Teoria Estetică, Editura Paralele 45, Pitești, 2005.
Roger Scruton, Cultura modernă pe înţelesul oamenilor inteligenţi, Humanitas, București, 2017.
H.G. Gadamer, Actualitatea frumosului, Editura Polirom, Iași, 2000.
Allan Bloom, Criza spiritului american, Editura Humanitas, București, 2017.


--------------------------------------------------------
Data: 17 aprilie 2019 
Locație: Casa de Cultură Traian Demetrescu, Str. Traian Demetrescu nr. 31, Craiova. 
Keynote speaker: Mircea Suchici 
Organizatori: Lucian Suchici, Gabriel Nedelea și Cristinel Trandafir 
Ora: 17.00 – 20.00
Preț: gratuit 
Durată: 3h/ întâlnire