Atelierul "Natura si Traditiile"(I), 07 noiembrie 2018, orele 17.00- 20.00, Villa Lucilla, Strada Romain Rolland, nr. 7, Craiova.


-->



          Miercuri, 7 noiembrie 2018, Asociaţia AX în parteneriat cu CCSDD (Facultatea de Științe Sociale, UCV), Antropo-Lit (Facultatea de Litere, UCV) organizează o nouă serie de ateliere dedicate publicului craiovean interesat de cunoașterea și înțelegerea structurilor de idei și principii care modelează gândirea și comportamentul nostru  și se ascund în substraturile vieții cotidiene. Această nouă serie de ateliere pune în centrul dezbaterilor sale tradițiile. Realități culturale durabile și de mare influență în viața socială, tradițiile nu au făcut la români obiectul unor studii științifice riguroase, care să clarifice în ce constau acestea, cum apar, cum funcționează ori în ce condiții pot fi destructurate. Transformate, începând cu secolul al XIX-lea, în veritabile marote ale romantismului reacționar, falsificate ceva mai târziu de către diversele curente socialiste de stânga sau de dreapta ce au provenit din acesta, confiscate și abuzate teoretic în cadrul doctrinelor conservatoare, tradițiile au ajuns a fi tratate astăzi în spațiul public românesc ca un veritabil obiect de cult. Învăluite într-o ceață conceptuală și într-o mistică ideologică, tradițiile au devenit, în mod fatal, pretextul favorit al articulării variilor discursuri demagogice și populiste radicale ale diverselor mișcări colectiviste, fie ele naţionaliste, rasiste, sexiste, anti-semite, xenofobe, marxiste ori birocratiste, revenite amenințător în actualitate. În aceste condiții, noua serie de ateliere bilunare, desfăşurate chiar sub denumirea „Tradițiile”, urmărește să pună într-o discuție introductivă în scopul clarificării, cele mai importante aspecte legate de condițiile apariției, funcționării și dezintegrării acestor componente majore ale culturii grupurilor sociale restrânse ori ale civilizațiilor societăților deschise, libere.

Atelierele se vor bucura de prezența, în calitate de invitat permanent, a pianistului Lucian Suchici.
Lucian Suchici a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a lucrat cu personalități de prestigiu ale lumii muzicale, Walter Kraft, Remus Manoleanu, Csiky Boldizsar, susținând concerte în mai multe orașe din țară și din străinătate.

La atelierul din 07 noiembrie, Natura și Tradițiile, atelier care va deschide noua serie de întâlniri bilunare cu public, vom începe dezbaterea plecând de la întrebarea „Ce sunt tradițiile?”.  În ordinea  discuțiilor, vom trece mai întâi în revistă câteva definiții lămuritoare ale conceptului de tradiție, vom discuta despre legătura dintre tradiții și factorii biologici ai comportamentului uman (instincte, evoluție naturală vs. evoluție culturala etc.), despre rolul moralei, religiei, metafizicii și literaturii în formarea acestor  fonduri culturale, despre influența decisivă a tradițiilor în configurarea şi evoluția minţii umane, despre neajunsurile și riscurile presupuse de acestea.  Pentru susținerea teoretică a dezbaterii ne vom sprijini pe lectura unor fragmente extrase din:

David Hume, Treatise of Human Nature, Book III: Morals, Jonathan Bennett 2017, pp. 234- 242;
Adam Smith, Teoria sentimentelor morale, Publica, 2017, pp. .235-256;
Edmund Burke, Reflecții asupra Revoluției din Franța, Bucureşti, Nemira, 2000, pp. 129 -131 şi 216-219;
Friedrich von Hayek, Infatuarea fatală, UAIC, 2016, pp. 19-31, pp. 75- 93, pp. 151-157;
Friedrich von Hayek, Constituția libertății, Cap. IV, Institutul European, 1998 pp. 77-93;
Karl Popper, Mitul Contextului, Editura Trei, 1998, pp. 55-94;
T.S. Eliot, Eseuri alese, Bucureşti, Humanitas, 2013, pp. 34-43.

În cadrul atelierului Natura și Tradițiile vom audia un microrecital oferit de Mircea Suchici (violoncel), invitat special, acompaniat de Lucian Suchici (pian). Microrecitalul va cuprinde piese de J. Offenbach, J. Strauss II, E. Grieg,  A. Khachaturian,  A. Dvorak, G. Bizet, A. Ponchielli, P.I Tchaikovsky, W.A. Mozart.
Mircea Suchici este violoncelist al Filarmonicii Oltenia, fondator al Orchestrei de Camera „Lira Gorjului”. Profesor, dirijor, compozitor, domnia sa a susținut, de asemenea, nenumărate recitaluri și concerte în țara și străinătate.

Atelierele se vor desfășura între orele 17.00 – 20.00 la Villa Lucilla, strada Romain Rolland, nr, 7, Craiova.

Invitat special: violoncelistul Mircea Suchici
Invitat permanent: pianistul Lucian Suchici
Organizatori: Gabriel Nedelea și Cristinel Trandafir
Data: 07 noiembrie 2018.
Ora: 17.00 – 20.00
Preț: gratuit
Durată: 3h/întâlnire
Locație: Villa Lucilla, Strada Romain Rolland, nr. 7
Număr maxim de participanți:  20
Înscrierile se fac la adresa de emailccsdd.ucv@gmail.com