Maniera în care Mises a conceput ştiinţa economică se deosebea semnificativ de cea a celorlalţi autori moderni datorită faptului că el a trasat o linie strânsă de demarcaţie între praxeologie și psihologie. Această linie de demarcatie a rămas de altfel o caracteristică definitorie a scrierilor discipolilor săi.
Mises nu contestă faptul că fondul psihologic al unei persoane, viziunea sa asupra lumii, cunoștințele, motivațiile conștiente, nevoile sale subconștiente , etc au un impact imediat asupra comportamentului său. El nu a ignorat problemele psihologice importante care au început să-l preocupe serios în acei ani pe prietenul său, F.A. Hayek, în special în cea priveste dobândirea cunoaşterii. Mises afirma că există legi ale comportamentului uman care se află în deplina independenţă faţă de aceste dispoziții psihologice.
Astfel, în capitolul 4, Mises discută despre scopuri și mijloace, despre scări de valori și ierarhii ale nevoilor. El nu se este interesat sa afle cum şi de ce oamenii îşi aleg propriile scopuri ori mijloace , sau cum şi de ce acestia din urma au anumite valori ori nevoi şi nu altele. El susține că în orice acțiune umană noi utilizăm mijloace pentru a ne atinge scopurile și că aceste nevoi și valori pot fi ierarhizate.[1] În capitolul 15 ("Piaţa") el subliniază că/ consumatorii sunt suverani deoarece deciziile lor de a cumpara sunt cele care direcţionează piața.[2] Este vorba de un adevăr evident, indiferent de cauza ori motivul pentru care consumatorii efectuează aceste achiziții. Asadar, Mises nu se ocupă cu aceste întrebări. În capitolul 16 ("Prețuri"), Mises afirmă că numărul participanților pe piață determină cât de înguste sunt marjele în care se stabilesc prețurile. Totuși, acest lucru implică faptul că numărul participanților de pe piață nu influențează modul în care se formează prețurile. Indiferent de numărul de participanți de pe piață, prețurile acesteia sunt întotdeauna determinate de deciziile cumpărătorilor și vânzătorilor marginali.[3] Astfel, toate prețurile pot fi explicate ca urmare a simplului fapt că participanții de pe piață preferă un bun A unui alt bun B. [4]
Praxeologia este știința acestor legi. Ea analizează consecintele simplului fapt că omul face o alagere sau alta. Având în vedere relația dintre o alegere și consecințele sale, praxeologia examinează adecvarea diferitelor mijloace în vederea atingerii anumitor scopuri. În analiza praxeologică, scopurile sunt "date", nu în sensul că ființele umane nu le pot alege sau că alegerea scopurilor bune nu este una problematică, ci în sensul că alegerea lor se află în afara obiectivului acestei științe particulare.[5]
În ceea ce privește cunoștințele participanților la piață, Mises a subliniat faptul că aceştia din urmă nu sunt cu toţii la fel de bine informați. Totuşi, chiar dacă ei ar deţine cu toţii aceleași informații, fiecare le-ar evalua în mod diferit. [6]
În ceea ce privește echilibrul, el a declarat mereu că piața nu ajunge niciodată într-o astfel de stare, că aceasta nu este decât o construcție mentală a cărei singură funcție este aceea de a permite calculul profiturilor și a pierderilor. Altfel spus, starea de echilibru este necesară pentru a explica o componentă particulară a mărimii prețurilor. Ea nu este necesară în explicarea prețurilor (salariile, dobânzile, prețurile materiilor prime) ca atare.[7]
În consecință, în opinia lui Mises, echilibrul nu este elementul de referință al evaluării pieței. Criticilor științei economice care deplâng faptul că piața nu ajunge niciodată la un echilibru perfect între diferite bunuri și servicii, Mises le răspunde în două etape. [8]
În primul rând, el subliniază că starea de dezechilibru nu contrazice ştiinţa economică deoarece aceasta din urmă explică faptul că orice stare a pieţei rezultă din mulţimea evaluărilor particulare ale consumatorilor. În al doilea rând, el observă că punctul de referință relevant pentru piață este intervenția guvernului. Și pentru că oficialii guvernamentali nu sunt supraoameni, nu se poate enunţa a priori că însărcinarea lor în vederea echilibrării pieței va conduce la îmbunătățiri ale acesteia. Din contra, asa cum arată analiza intervenționismului guvernamental, rezultatele dovedesc contrariul. (Extras din capitolul 17 al Mises: Ultimul cavaler al liberalismului, pp. 765-767).
------------------
[1] Murray Rothbard a susținut mai târziu că, datorită simplului fapt că oamenii își ierarhizează opțiunile lor alternative, rezultă că toate curbele cererii trebuie să se încline în jos spre dreapta. Vezi Murray N. Rothbard, Om, Economie și Stat, ediția a 3-a. (Auburn, Ala .: Institutul Ludwig von Mises, 1993), cap. 2. Mises nu a făcut o astfel de deducție. El a fost sceptic cu privire la utilizarea metodelor grafice în analiza economică (le-a acceptat doar ca instrumente pedagogice).
[2] .Mises, Actiunea umană, Scholar’s edition. Auburn, Ala.: Ludwig von Mises Institute, 1998. p. 270.
[3] Ibid., p. 324.
[4] Ibid., pp. 328f.
[5] Mises va discuta mai târziu despre irelevanța lui homooeconomicus pentru economia modernă a acțiunii umane, pp. 62ff. El a concluzionat că "teoremele privind prețurile materiilor prime, ratele salariale și ratele dobânzilor se referă la toate aceste fenomene fără a ține cont de motivele care îi determină pe oameni să cumpere ori să vândă sau să se abțină de la cumpărare sau vânzare" (p. 64).
[6] Ibid., p. 325.
[7] Ibid., pp. 245ff.
[8]Ibid., p. 647, ca exemplu.
Text preluat de pe: https://mises.org/library/psychology-vs-praxeology